Asociatia Miw Miw
Asociația Miw Miw este o organizație non profit creată cu scopul de a salva animalele comunitare din București, și nu numai. Ne propunem să intervenim pentru cazurile în care animalele străzii au nevoie urgentă de ajutorul nostru și al comunității.
Țelul este de a reducere numărul de pisici cumunitare care din păcate, au un final tragic fie din primele zile de viață, fie mai târziu, dar nu cu mult. Campaniile de sterilizare și adopțiile responsabile pentru pisicile salvate sunt, de altfel, obiective majore din programul nostru de ajutor direct.
Informarea și conștientizarea este un alt aspect extrem de important pe care îl promovăm în mod constant, deoarece nu toate speciile se nasc cu șansă de a fi auzite sau văzute. Astfel, dorim să evidențiem realitatea animalelor nefavorizate prin programe artistice, documentare video și diverse campanii care pot avea efect asupra publicul larg, încât acesta să ajungă înapoi la ele, la animalele noastre.
Membri fondatori
Radu Nastasia
Ileana Mandai
Olivia Preoteasa
miwmiw@miwmiw.org
Înainte să ne scrii
Din păcate, fosterul nostru este plin. Adopțiile merg greu, fondurile sunt puține, iar în acest moment NU mai avem loc să preluăm alte pisici. Nu mai solicitați preluarea animalelor că nu vom răspunde acestor cereri.
Încercăm să fim acolo pentru urgențe, atunci când avem cum să ajutăm.
Dacă vrei să adopți, să oferi foster, să ajuți unul dintre cazurile noastre sau pur și simplu ai o idee de colaborare, scrie-ne. Fiecare pisică adoptată înseamnă un loc liber pentru alta care are nevoie de noi.

